In acest articol vă voi aduce informaţii despre combaterea manei la cartof, dar şi despre momentul optim pentru începerea tratamentelor. Aşadar, tratamentele pentru combaterea manei se încep în momentul realizării condiţiilor favorabile pentru declanşarea bolii, dar şi înainte de apariţia primelor simptome vizibile în câmp. Acest moment este de cele mai multe ori atunci când frunzele plantelor învecinate (de pe acelaşi rând) se ating între ele, respectiv când plantele au o înălţime de 20-30 cm. După o altă recomandare tratamentele se vor începe atunci când frunzele plantelor de la rândurile învecinate se ating între ele (momentul încheierii rândurilor). Cel de-al doilea moment se realizează ceva mai târziu, începerea tratamentelor după primul sau al doilea moment depinde de realizarea condiţiilor optime pentru apariţia bolii pe plan local.
Tratamente
preventive Tratamentele aplicate înainte de apariţia primelor simptome ale bolii se numesc preventive (profilactice) şi au ca scop împiedicarea germinării sporilor şi pătrunderea lor în ţesuturile frunzei (plantei). Tratamentele preventive trebuie să asigure o protecţie continuă, care să împiedice realizarea infecţiei. Din acest motiv tratamentele se repetă la intervale scurte, de 5-7 zile, în cazul utilizării fungicidelor de contact sau la intervale ceva mai mari (10-14 zile) în cazul utilizării fungicidelor sistemice, dacă condiţiile pentru declanşarea bolii 32 sunt favorabile şi suprafaţa foliară este în creştere intensă. Astfel, intervalul dintre tratamente va fi determinat de condiţiile locale anuale (climatice, de vegetaţie şi presiunea sursei de infecţie).
Metodele actuale de prognoză a apariţiei manei la cartof {Phytophthora infestans), bazate pe interpretarea automată a datelor agrometeorologice curente pot prognoza data aproximativă a apariţiei manei cu circa 10 zile înainte, timp suficient pentru începerea tratamentelor preventive.
Semne înainte de a “apărea boala”
Inceperea tratamentelor înainte de a “apărea” boala se justifică prin faptul că în momentul când observăm simptome vizibile, în câmp există deja cca 5% plante bolnave a căror infecţie a avut loc cu 3-5 zile înainte. Până în această fază, boala are o evoluţie lentă, dar în continuare evoluţia devine explozivă. O cultură infectată nu mai poate fi însănătoşită, eventual poate fi încetinită evoluţia bolii. O intervenţie eficientă în stoparea evoluţiei bolii se poate face numai dacă aceasta are loc în primele faze, cel mult 48 de ore după realizarea infecţiei. Dacă tratamentul întârzie peste acest moment, stoparea epidemiei se realizează din ce în ce mai greu sau deloc.
Fungicidele translaminare (local sistemice) şi cele sistemice au un efect protector important dacă se aplică înainte de producerea infecţiei. Aceste produse se absorb repede (1-2 ore) în ţesuturile frunzelor şi tulpinilor acţionând imediat. Efectul acestor preparate este mai puţin influenţat de ploile sau udările survenite imediat după tratament. De asemenea, aceste produse au un efect imediat (profilactic şi curativ) asupra ciupercii pătrunsă în ţesuturile plantei.
După ce s-a hotărât începerea tratamentelor, trebuie stabilit ce fel de fungicide se vor
folosi la primele tratamente şi în continuare. Tipul fungicidelor folosite la primele tratamente depinde de presiunea de infecţie din zonă, ce se poate estima pe baza metodelor de prognozare.
Dacă se prevede o presiune ridicată a bolii, se recomandă ca la primele tratamente să se folosească fungicide sistemice. Acest tip de fungicid pătrunde în plantă (în frunze şi tulpină) reducând astfel nivelul infecţiilor latente (nevizibile din exterior). Cele mai bune rezultate se obţin dacă tratamentul se face cu circa 10-14 zile înainte de apariţia simptomelor vizibile ale bolii în câmp. Dacă se prevede o presiune redusă a bolii, primele tratamente se pot executa cu fungicide obişnuite de contact.
Pentru a combate mana în vegetaţie, puteţi apela la unul dintre următoarele fungicide: Acrobat Mz 90/600 WP, Alcupral 50 PU, Antracol 70 WP, Armetil Cobre, Armetil M, Banjo 500 SC, Bravo 500 SC, Champ 77 WG, Consento 450 SC, Cuproxat Flowable, Dithane M45, Equation Pro, Folpan 80 WG, Infinito 687,5 SC, Kocide 2000, Melody Compact 49 WG, Moltovin, Nando 500 SC, Revus, Ridomil Gold MZ 68 WG, Ridomil Gold Plus 42,5 WP, Rover 500 SC, Shirlan 500 SC.