Magneziu (Mg)

La plantele din cultura cartofului, carenţa de magneziu întârzie fazele de dezvoltare, se scurtează perioada de creştere, iar sistemul radicular rămâne slab dezvoltat. Frunzele au culoare verde pal începând de la vârful limbului, pe un fond de creştere aproape normală. La frunzele mature, pe marginile şi în partea centrală a limbului sau între nervuri, apar cloroze de culoare galben-pal, mai târziu galben-strălucitor. Aceste cloroze se măresc în timp, pe suprafeţele lor formându-se necroze brune, până la brun-închis, care evoluează în arsuri. Frunzele mature sunt colorate în maro-închis între nervuri, în timp ce nervurile şi marginile frunzelor rămân verzi. Frunzele din apropierea vârfurilor de creştere rămân verzi. Foliolele se pot răsuci, fenomen care nu trebuie confundat cu răsucirea virotică. Simptomele se manifestă la început pe frunzele bătrâne, inferioare, de unde se extind treptat şi la frunzele tinere. în frunze se acumulează glucoză, fructoză şi zaharoză, astfel se îngroaşă şi devin casante. Simptomele sunt asemănătoare cu cele produse de ciuperca Alternaría sp.

Pagube produse:

Reducerea producţiei şi a calităţii tuberculilor. Scăderea randamentului fbtosintezei.

Cauze:

Magneziul fiind foarte solubil în apă se levigă uşor în sol, astfel poate apărea frecvent carenţa în acest element, mai ales pe solurile slab structurate şi cu aciditate ridicată. Fertilizare excesivă cu potasiu.

Măsuri de prevenire:

Asigurarea unui pH al solului între 6,5-7,5 prin amendare. Administrarea sulfatului de magneziu în doză de 80-100 kg/ha. Fertilizarea cu gunoi de grajd. Diagnosticarea perturbărilor fiziologice provocate de carenţa sau excesul unor elemente nutritive pe baza analizelor de sol şi plante. Se consideră carenţă de magneziu dacă conţinutul solurilor nisipoase şi lutoase este sub 5-7 mg Mg/100 g sol sau a solurilor argiloase sub 12 Mg/100 g sol.

Carenţa de bor (B)

Pe plantă, internodiile tulpinilor rămân scurte, planta are un aspect tufos, cu frunziş des şi fragil. Cu timpul, vârful lăstarilor se usucă şi din cauza pierderii dominanţei apicale se stimulează lăstărirea laterală. Părţile mai în vârstă ale plantei se decolorează.
Rădăcinile rămân scurte sau slab dezvoltate şi îndesate.

Frunzele mature, de la bază, se îngălbenesc şi atârnă în jos, ulterior se brunifică, se necrozează. Frunzele tinere au numai marginea foliolelor îngălbenită, iar cele de la vârful lăstarilor se dezvoltă anormal. Foliolele se îngroaşă şi se răsucesc în sus.

Tuberculii rămân mici, iar pe suprafaţa lor apar crăpături. în porţiunea dinspre stolon, sub coajă, apar zone brunificate.

în pulpă inelul vascular se brunifică. Tuberculii secţionaţi se brunifică repede pe suprafaţa proaspăt tăiată.

Pagube produse:

Reducerea producţiei şi a calităţii culinare a tuberculilor.

Cauze:

Carenţa de bor apare mai ales în condiţii de secetă, pe soluri aluviale, nisipoase şi alcaline, pe soluri podzolice sărace în humus şi bogate în calciu. Carenţa de bor este favorizată şi de vremea uscată şi luminozitate puternică.

Măsuri de prevenire:

Pentru accesibilitatea normală a borului pH-ul optim al solului trebuie să fie între valori de 5,0 şi 7,0. Tratamente cu boraxîn doză de 10-24 kg/ha, în funcţie de pH-ul solului. Tratamentele se aplică cu 4-6 săptămâni înainte de plantare. Se pot trata şi tuberculii, înainte de plantare, cu acid boric 0,05%. Diagnosticarea perturbărilor fiziologice provocate de carenţa sau execesul unor elemente nutritive pe baza analizelor de sol şi plante.